Ziua Naţională a României va fi sărbătorită sâmbătă la Dej

Ziua Naţională a României va fi sărbătorită sâmbătă la Dej


Primăria Municipiului Dej invită dejenii la manifestările organizate sâmbătă, 1 Decembrie, pentru a marca ZIUA NAŢIONALĂ a ROMÂNIEI.

         Activităţile vor debuta în jurul orei 13:25 prin slujbă religioasă, alocuțiuni și  depunere de coroane la bustul Cardinalului Iuliu Hossu din cartierul 1 Mai, iar de la ora 14:30 evenimentele continuă în Piaţa Bobâlna unde va avea loc o slujba religioasa, depuneri de coroane, defilarea Gărzii de Onoare, a tehnicii militare și de intervenție și a Fanfarei reprezentative, momente oferite de corurile reunite ale instituțiilor de învățământ Dej și formația corală a cultelor, urmate de un spectacol artistic.

         Programul dedicat Zilei Naţionale a României se va încheia cu retragere cu torțe, spectacol de lasere, foc de artificii și pornirea iluminatului ornamental de sărbători.

          „Ne apropiem de  cea mai mare zi de sărbătoare pentru noi românii, Ziua Naţională a României. La 100 de ani de la istoricul moment 1 decembrie 1918 vom cinsti împreună  memoria celor care au contribuit la înfăptuirea Marii Uniri şi ne vom bucura de momentele special pregătite pentru ziua noastră. Evenimentul se va încheia tot în atmosferă de sărbătoare cu retragere cu torțe , spectacol de lasere, foc de artificii și iluminarea bradului de Crăciun.”

 

Primar

Morar Costan