Dejenii cu venituri reduse pot fi racordați gratuit la rețelele de apă și canalizare existente, cu bani din PNRR

Dejenii cu venituri reduse pot fi racordați gratuit la rețelele de apă și canalizare existente, cu bani din PNRR


Primăria Municipiului Dej informează că prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) se va finanța programul ,,Prima Conectare la sistemul public de alimentare cu apă și de canalizare”.

Programul vizează sprijinirea familiilor și persoanelor singure cu venituri reduse (care au media veniturilor bănești nete lunare sub salariul minim brut pe țară garantat), iar solicitarea de finanțare va fi depusă de către Compania de Apă ,,Someș”.

Pentru a beneficia de program familiile sau persoanele singure, cu venituri sub 2550 lei net/membru de familie, care au domiciliul într-o gospodărie neracordată/nebranşată la sistemul public de alimentare cu apă şi/sau de canalizare şi care se află pe raza teritorială a municipiului Dej, se pot prezenta la Registratura Primăriei Municipiului Dej, zilnic de luni până vineri între orele 08:00-16:00 până în data de 28 noiembrie 2022, în scopul luării în evidență.

În acest sens persoanele interesate vor depune următoarele acte:

  • Copie act de identitate pentru titular și toți membrii familiei
  • Documente care să ateste venitul tuturor membrilor familiei( cupon pensie, cupon șomaj, adeverință de salar, indemnizații, adeverință de la finanțe pentru cei care nu au venit, etc)
  • Extras CF

De asemenea persoanele interesate ( beneficiarii finali) trebuie să își exprime Acordul pentru participarea în cadrul Programului.

Modelul de acord poate fi preluat de la Registratura Primăriei Municipiului Dej sau poate fi descărcat accesând următorul link Model de acord

După verificarea eligibilității vor fi urmate procedurile administrative în scopul  transmiterii situației către Compania de Apă Someș S.A., cea care va depune cererea de finanțare și va implementa proiectul, după aprobarea cererii de finanțare.

 

Pentru a beneficia de fondurile pentru racordarea la rețelele de apă și canalizare, persoanele fizice trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

- este persoană singură cu venituri reduse/face parte dintr-o familie cu venituri reduse (media veniturilor băneşti nete lunare sub salariul minim brut pe ţară garantat la plată pe membru de familie);

- are domiciliul într-o gospodărie neracordată/nebranşată la sistemul public de alimentare cu apă şi/sau de canalizare şi care se află pe raza teritorială a municipiului Dej

- îşi exprimă acordul cu privire la participarea în cadrul Programului, respectiv acordul cu privire la îndeplinirea tuturor formalităţilor şi realizarea lucrărilor necesare pentru racordarea/branşarea gospodăriei în care locuieşte la sistemul centralizat de canalizare/alimentare cu apă

 -terenul pe care se vor face lucrările de branșare/racordare trebuie să fie liber de orice sarcini sau interdicții ce afectează implementarea proiectului, cu excepția cazului în care este afectat de o ipotecă imobiliară, să nu facă obiectul unor litigii aflate în curs de soluționare la instanțele judecătorești, să nu fie revendicat.