Primăria Municipiului Dej anunță acordarea unui ajutor financiar copiilor cu handicap grav sau accentuat din Municipiul Dej, pentru decontarea serviciilor medicale și de recuperare pentru anul 2026, în cuantum de 1600 lei, conform HCL nr. 23 din 26 februarie, 2026.
Ajutorul financiar se acordă în baza cererii și a documentelor justificative, care se pot depune la Serviciul Public de Asistență Socială Dej începând cu data de 01.08.2026, zilnic între orele 08:00-16:00.
Cererea va fi însoțită de următoarele documente:
- act de identitate reprezentant legal;
- certificat de încadrare în grad de handicap grav sau accentuat, valabil 2026;
- după caz, documente emise de instanțele judecătorești sau de autoritatea tutelară care atestă calitatea de reprezentant legal;
- facturi, chitanțe pentru decontarea serviciilor medicale și de recuperare, recomandate de medicii specialiști în original;
- extras de cont bancar reprezentant legal;
- certificat de naștere copil, act de identitate după caz;
- hotărârea judecătorească privind instituirea curatelei în favoarea reprezentantului legal desemnat de instanță, ca și curator special, dacă este cazul;
Cererea poate fi preluată de la Registratura Primăriei Municipiului Dej sau de la Serviciul Public de Asistență Socială Dej.
Cerere sprijin HCL