Expoziție de artă plastică la Muzeul Municipal Dej

Expoziție de artă plastică la Muzeul Municipal Dej


Primăria Municipiului Dej, prin Muzeul Municipal Dej, vă invită, Luni, 2 octombrie 2023, ora 18:00, la Vernisajul Expoziției de Artă Plastică intitulată „Organic”. Expoziția, sub semnătura artistului Radu Crișan, va fi găzduită în Galeria de Artă a Muzeului Municipal Dej, str. 1 Mai nr.3, între 2 și 16 octombrie 2023.

 

ʺYou cannot get through a single day without having an impact on the   world   around you. What you do makes a difference, and you have to decide what kind of difference you want to make. ʺ - Jane Goodall

 

Pentru cei care îl cunosc, Radu Crişan face diferenţa în multe domenii. Este un profesionist în aria lui de activitate, este un iubitor al muntelui şi al naturii pe care le respectă cu sfinţenie, iar prin acest demers artistic iese din zona de anonimat şi cu siguranţă va face o diferenţă în domeniul artelor vizuale.

Gândită ca expoziţie manifest ce atinge tema majoră a încălzirii globale, etalarea pe simeze a lucrărilor se face sub forma unei succesiuni narative, având un moment introductiv domol- Earth Tones, un fir epic consistent, progresiv- a se vedea seria de lucrări Crepuscul- Oasis, cu alternanţe conflictuale date de seria de lucrări Rust- Pulse şi un final optimist, cu efect curativ, dat de compoziţia Heal the World.

Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, ORGÁNIC defineşte, pe de o parte, ceva care ține de structuraesența, funcțiile unui organ(ism); referitor la organe și organisme; care intră în compoziția chimică a organismului viețuitoarelor, care este unitarinseparabil. Pe de altă parte se referă la structura unui tratat sau a unei lucrări. Iată, aşadar, cum artistul a ales un titlu atât de sugestiv şi totodată cuprinzător pentru expoziţia sa, făcând referire atât la structura compoziţională a lucrărilor, cât şi la tematica în sine. 

Apelând la mixed media, ce implică amestecarea diferitelor medii creative pentru a compune o lucrare ce încorporează mai multe forme de artă sau materiale, artistul trece dincolo de materialele artistice tradiţionale de asemenea folosite (ex. vopsele acrilice) şi include materiale şi obiecte neconvenţionale. Rust este lucrarea în care se regăsesc cerneală acrilică, cerneală iridiscentă, rugină lichidă sau alte medii de rugină în combinaţie cu vopsele acrilice sau activatori. În realizarea unor lucrări precum Burnt Dreams sau Pulse artistul a apelat la pasta acrilică de modelaj sau relief paste.  Un alt material folosit este gletul de ipsos sau gletul de ciment alb, atât de bine reliefat în lucrarea Fossil.

Pe lângă toate aceste medii creative menţionate, Radu Crişan foloseşte cu dibăcie şi, cu siguranţă, şi cu o oarecare afinitate furnirul. Aş îndrăzni să spun că începând cu această primă personală, artistul tocmai şi-a amprentat stilul, remarcându-se prin această notă proprie. Modelând şi lucrând peste 20 de ani structuri metalice sau din lemn, realizând mobilier sau piese de design, artistul a făcut foarte uşor trecerea spre lumea artei, iar astfel de materiale îi definesc actul şi viziunea artistică. Nu este de neglijat nici moştenirea genetică. Mama, fiind educatoare şi-a pus amprenta asupra copilului şi tânărului în formare, insulfându-i valori precum stoicism, consecvenţă, minuţiozitate şi, cel mai important, curiozitate- pentru lumea şi oamenii din jur, pentru natură, pentru culori, desen şi acuarelă. Pe linie paternă, munca minuţioasă şi constantă la realizarea de hărţi alături de tatăl grafician, a avut o contribuţie consistentă la definirea lui ca şi artist.

Revenind la furnir, trebuie menţionat faptul că acesta este generos, dar în acelaşi timp delicat utilizat în lucrări, sub diferite forme sau texturi ce definitivează mesajul acestora, punctând detalii organice: nuc american în Wildhoney,  plop bubos în Oasis, frasin în Moments Before sau wenge în extrem de tuşantul Heal the World.

Chiar dacă lucrările nu ies din sfera suportului clasic canvas, multitudinea de medii creative, a tehnicilor şi mai ales a uneltelor folosite – unelte de tras: raclete, cuţite, plexiglas, completate de penson face ca Radu Crişan să iasă din anonimat şi să se remarce în acest domeniu. Este un debut care ne îndreptăţeşte să aşteptăm următoarele expoziţii.

Fie ca Organic să marcheze începutul unei cariere artistice remarcabile, iar publicul să îl valideze şi să îl valorifice pe artist!

                                                                                              Comisar de expoziţie Loredana Gheorghiu

 

ʺWe can change the world and make it a better place.

It is in our hands to make a difference. ʺ - Nelson Mandela